PRODU

Poezii crestine de vindecare

Poezii crestine de vindecare. Şi lumea ce-n necazuri plănge. Ca să bei din apă, lângă-al Tău Păstor. Jan 13, 2022 · Poezii crestine adăugate recent. Doctorii m-a dau acasa ca nu au ce sa mai faca, Doctorii imi spun ca mor dar eu am vindecator. Și păcatul să îl biruiești. Că ne-ai arătat lucrări. Celor ce la Cuvântul Lui, au luat aminte. Acolo-I veți vedea chipul frumos. în. Trece Isus pe-aici. Până vom pleca Acasă, în eternul Tău Cămin! Florești, Cluj. Doar un suflețel. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Şi ai în cer un mare Salvator? De ce te crezi nevrednic de iubire. Mai vreau din nou, Isuse Doamne de Elena Movileanu. Apr 5, 2015 · Domnul în grădină, Să le spună tuturor. Feb 7, 2024 · Nici nu te va trăda, Te va păzi de toate, Ce vor să te doboare, Doar crede-n ea ce scrie, Ea este mâna Sa. Luca cap. Doctorii mă dau acasă Că nu au ce să-mi mai facă, Doctorii îmi spun că de Traian Dorz. Tipuri de credințe. 13/02/2023. Sa fi strigat cat pot de tare Cum si multimea a strigat: "Pace si binecuvantare Din ceruri, Dumnezeu ne-a Ce viata vesnica ne-a dat. Aici poti gasi o colectie variata de cantari, colinde, coruri si imnuri, cu mesaje de incurajare, lauda si adorare. Spre Rai, ori spre iad, fiecare. Psalmii 4:1 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! 1. 040. Bolnavii de la scăldătoare Te-aşteaptă, Doamne,-n suferinţă! Atinge-Te de ei, Isuse, Şi-alungă orice Index tematic poezii, Multumire, pagina 1. Vom primi vindecare, trece Isus. Și Ti-o pun cu umilință la picioare, Să Te bucuri azi și-n fiecare zi. Privește cu atenție fiecare cuvânt Pune-Ţi mâna Ta, Isuse, Mâna binecuvântată, Un cuvânt de spui, o, Doamne, Rana mea e vindecată! 2. 2011. Dec 30, 2019 · El ne dă și biruința și voința de-a lupta! *. /: Cel ce ne dă vindecare e aici în adunare: /. Trece Isus prin adunare, trece Isus. Ce scurtă e viaţa ce o trăim pe pământ. De esti trist si ti-e grea povoara De esti trist si ti-e grea povoara Nu vrei chiar azi sa te ridici Iata e clipa hotarâtoare Trece Isus pe-aici. R: /:În numele Lui eşti vindecat În numele Lui poţi fi iertat În numele Lui eşti Poezii - Ultimele adaugate, pagina 1. A dat binecuvântări cu iubire, salvare. Ți-a dat vindecare dar L-ai părăsit. Caută-L în fiecare zi pe Dumnezeu. Ca să bei din apă lângă-al Tău Păstor. Doamne, Tu dai vindecare. Diana14, fara album - poezie: Privește în oglindă, Să vezi a ta ființă, Să vezi a tale fapte, Să vezi cine tu ești, Oglinda este-o carte, Ea biblia se cheamă, De nu te știi pe tine, Pe ea să o citești. Credință, cunoștiință și nu mit. C-a murit să-nvingă. „Când îți simți slăbită credința, amintește-ți că Dumnezeu este mereu lângă tine, să-ți ofere putere și să te susțină în orice încercare. Când legară leziuni. Să ne dea la toți iertare. Pe mulți Tu ai vindecat, Ești al lumii Împărat, Căci, Tu, omul L-ai creat, Ești atât de Minunat! Când zăceam în neștiință, În dureri fără credință, Nici atunci nu ne-ai lăsat, Ne-ai iubit și ne-ai iertat. De pe pat te-a ridicat. Dar iată, boala luptă, să-l doboare. Marioara Coman-29. 6 De aceea nu te va bate soarele* ziua, nici luna noaptea. Mi-e dor de veşnicie, De cerul minunat, Unde Isus tronează, E mare Împărat. Nu aştepta azi laurii ce pier. Iair avea numai o fată, Se-mbolnăvise dintr-o dată Nesigură de-al vieții fir ISUS mergea pe jos spre casa Fruntașului cu pas grăbit Era-mbrăcat cu-a Lui cămașă Ca o mantie preafrumoasă, O haină dintr-un fir cusut. Luca 24:34 şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon. Pentru rodire, pentru împliniri, Copiii Tăi de-aici, în rugăciune. Cum lucră Domnul Isus. Ele-au plecat de la mormânt cu teamă, Dar, totodată, și cu bucurie, Spre ucenici s-au dus, de bună seamă. Şi spun la toţi de vindecarea Sa. şi Vestea Bună tuturor o dăm. Corabia la mal ajunge. Căci ca în ziua aceasta De pe acest pămînt, Hristos se înălță mai sus Sper cerul minunat și sfînt. /: Pe genunchi, cu mâna întinsă, F Aștept s-ajungi în dreptul meu, C Apr 2, 2010 · E darul Celui ce-a urcat Calvarul. 14. Amin. Cu-a Lui binecuvântare. Fie ca vrei sa asculti melodii vechi sau noi, de la Suntem trecatori la Doar din dragoste, Versuri Crestine iti ofera o sursa bogata de versuri muzica 30 Cele mai Frumoase Mesaje de Incurajare Crestine. Speranta si vindecare pentru 1. Greta Andreica, Zbatere spre biruinta - poezie: E liniste mare in noapte la mormant Ci coborînd, să Te vedem. În ultimele versete ale Epistolei lui Iacov tema practică şi de meditaţie este Index tematic poezii, Incurajare, pagina 1. Mar 4, 2018 · Trece Isus pe-aici. Inima și-ntreg cântecul meu; Și mă rog să-mi dai Tu biruință, Să-mi păstrez curat-a mea credință, Să rămân cu Tine-n gând mereu Petru Dugulescu, poezii, pagina 1. • Autor: Florența Sărmășan •. Să cred că poate să dea vindecare F E Trupului meu slăbit și păcătos. Dumnezeu cel viu şi veşnic. De vrei să fii sănătos cheamă-l pe Isus Hristos. Te îndemnăm să faci acest exercițiu simplu, dar profund: citește versetele citate pentru a-ți încuraja inima și a-ți întări credința. Medic Sfânt și Drag Isus. Citeste biografia autorului Traian Dorz. Ești atât de Minunat! Ne-ai iubit și ne-ai iertat. Adevărata Evanghelie va fi vestită. Toate albumele. De fapt, adevăraţii mărturisitori ai adevărului şi-au dorit acest lucru. Întinde-ți mâna Ta, vindecătoare. :/ Am R: /:M-ating de Tine, dar nu oricum, F M-ating să primesc har, Dm Să curgă din Tine putere, F E Privirea Ta mi-e dar! :/ Am 2. 2. ” Valentin Popovici, poezii, pagina 1. Nov 19, 2023 · Motto: Psalmul 5/3 ""Doamne, auzi-mi glasul dimineața! Dimineața, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, și aștept. Fericit i-acela care începe ziua ce-l așteaptă. Domnul Isus pe cruce m-a răscumpărat și pe mine. Doar la timpul potrivit. Să ne ținem de credința. Apr 2, 2010 · E darul Celui ce-a urcat Calvarul. 7 rezultate. Index tematic cantece, Vindecare, pagina 1. Nu vrei chiar azi să te ridici? Iată, e clipa hotărâtoare! Trece Isus pe-aici. Pe noi, unii pe alţii, viaţa-ntreagă. de Gavril Florea. May 10, 2022 · Resursa adaugata de Connstanntinn in 10/05/2022. Te-a făcut a Sa creație. Şi Domnul îţi va fi alin şi scut. Vino la Golgota, schimbă al tău drum. Autor: Mihaela Varodi | Album: fara album | Tematica: Zidire spirituala. Resurse similare/alte versiuni. În casa Domnului, la rugăciune: ce ai promis lui Dumnezeu prin juruinți? Dar a venit Isus să mijlocească; mai lasă-l înc-un an, o Tată, eu te rog. De asemenea, poeziile crestine ofera o sursa de inspiratie si de consolare atunci cand ne confruntam cu probleme sau Poezii Creştine. N-ai baut, nici n-ai mancat, Numa-n rugaciuni ai stat. Nov 11, 2023 · Există multe poezii în care scriitorii români au scris despre măreția acestei sărbători creștine. În această zi Isuse, de Florii Îți aduc a mulțumirii floare. M-am rugat Lui Dumnezeu, Să aleagă-n locul meu, Că El ştie cel mai bine Care dar ţi Despre noi Contactați-ne Consiliere spirituală Cerere de rugăciune Cartea de oaspeți Motivație Întrebări frecvente Adaugă Adaugă Cum să adaugi resurse Cerere Biografie Cântec Cântec cu acord Cugetare Devoțional Eseu Link Maximă Mărturie Poezie Predică Schiță Știre Studiu Mar 4, 2018 · Trece Isus pe-aici. Jan 4, 2020 · Nu e nicio întâmplare, Nu există explicație: Dumnezeu e-Acela Care. Aici, cetatea a revăzut. 1 Petru 1:17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; Poeziile crestine sunt importante pentru crestini pentru ca acestea ofera un mod de a se conecta cu Dumnezeu si cu propria credinta. Har și mântuire, Pentru cei ce la Calvar. Eu cred în vindecările divine Căci El mă vindecase şi pe mine Căci El e doctorul cel bun şi mare La El găseşti alin şi vindecare. Ce glorios, ce glorios, Sa fii copilul lui Hristos, CeL inviat ne da in dar, Speranta, dragoste si har. O, Tatăl nostru, Care eşti în Ceruri, Cel ce pluteşti pe-aripi de heruvimi, ascultă ruga noastră-nflacărată. Psalmii 4:1 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Oct 1, 2019 · In randurile de mai jos gasiti cele mai puternice rugaciuni pentru vindecare de boli – rugaciuni pentru sanatate si vindecare. Versuri Crestine este un site dedicat celor care iubesc muzica crestina, poezii crestine si versuri inspirate de credinta. 10. Jertfa-I vin s-admire. Zi de mulțumire (ziua mulțumirii) Ica Dragoi | Ziua roadelor (multumirii) | Tematica: Laudă și închinare. Să-I aducem închinare, trece Isus. Index tematic poezii, Binecuvântare copii, pagina 1. Nu este simplu să fii marginalizat, ridiculizat şi tratat pe nedrept. Să biruim în pustie. Text Acorduri Cântece Editoriale Poezii Devoționale. Dar când treci prin astfel de momente este bine să nu cedezi tentaţiei de a te izola, de a deveni un martir fără voie. Traian Dorz, poezii, pagina 1. Psalmii 4:1 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Mar 4, 2018 · Cel ce n-e da vindecare e aici in adunare. Și s-așeze-n loc de-amar. Mi-ai rupt inima, copile. Fă să strălucească zorii dimineaţă. 5:17-26. Recente | Cele mai văzute. El a mângâiat pe întristat, prin iertare. 833 vizualizări. Cu smerenie multă, Poezii de pasti Azi e ziua biruintei, De pacat am fost iertat, Voi cinta cu bucurie, Toata viata nencetat. Nu știu el ce-mi aduce, ori bucurii și laude și cânt. Valeriu Cercel, Lui - poezie: Când Paştile se-apropie mereu Sunt luat de amintiri şi dus agale, Copil mă regăsesc în satul meu La casa bătrânească de pe vale; Simt şi acum, pe prispă Invierea Domnului transmite bucurie si implicit dorinta de a scrie despre asta. De eşti trudit şi ţi-e grea povara. Doctorii mă dau acasă că nu au ce să mai facă. Duminica la florii. Femeia cu scurgere de sânge Isus era-mbulzit de gloată Mergând spre casa lui Iair. 844. Îți aduc Isuse, drept recunoștință. Oct 11, 2013 · Sărbătoarea roadelor. Și în adânca-mi nepăsare mă complăceam indiferent, Eu sunt Domnul, care te vindecă. 5 Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra* ta pe mâna ta cea** dreaptă. Dacă-n viață, zi de zi, Se ridică lupte, Se arată suferinți. Credem, Tată, în minuni. dellaemanuel, cuvinte care vin - poezie: Vindecare Ca fluture pe o stingheră floare S-a așezat ușor pe inima ce doare O bucurie ! Dar nu e una care moare Ci e trimisă din Splendoare Ca inimii să dăruiască Sămânță de iubit, dumnezeiască ! Resursa adaugata de geocornic in 13/02/2015. Mâna Ta izbăvitoare. Amintește-ți, inima lui e legată de cer Şi hrana, el o ia veșnic din Scriptură. Nu vă jucați cu pocăința . Trece Isus pe-aici, Trece Isus pe-aici, Cheamă-L şi cere-I îndurare. ro. Și fii cu noi pîn’ la sfîrșit! Ina Cordun, Dor de nemurire - poezie: Ne-am adunat cu toții, Și azi e sărbătoare, Poate nu știe oricine Și nu cunoaște oaricare. Dar va veni o zi de slavă. 7 Domnul te va păzi* de orice rău, îţi De Florii As fi dorit sa fiu de fata Sa te intampin, sa ma-nchin, Cand in frumoasa dimineata Intrai, Doamne,-n Ierusalim. De ce te plîngi cînd toţi lovesc în tine, De ce te vezi aşa răpus de tot Nu vezi că Domnul luptă pentru tine. 1. „Fii răbdător, căci în planul lui Dumnezeu fiecare așteptare are un sens și o binecuvântare. 013 vizualizări. 970. Și bunătatea-i nesfârșită ne-ndeamnă la pocăință. Vindecarea lui Ezechia. El a înmulțit rodul spicelor în al Său ogor. La timpul ce-a trecut că îți priește, gândindu-te la ziua de apoi. Ca să le ducă mărturia vie. Titlu. Corneliu Livanu, Destainuiri - poezie: LA CINA DOMNULUI Cu glasul blând şi plin de har, Prin Duhul Sfânt, Isus ne spune Să fim o jertfă pe altar Cu plâns de dor şi rugăciune. nelitodea, fara album - poezie: De ziua mamei Mamă, azi de ziua ta Ce dar ţi-aş putea eu da? Şi scump şi frumos să fie, Să-l primeşti cu bucurie. Din flacăra-I ce arde, tumultoasă, La ziua şi sătucul plin de soare, La Învierea când voi fi acasă. Ce vrei sa-ti fac azi? Sa fii eliberat. Iacov 1:12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Florina Bonca, Pentru copii biserici - poezie: Poezii de pasti Azi e ziua biruintei, De pacat am fost iertat, Voi cinta cu bucurie, Toata viata nencetat. As vrea sa-ti fi putut aduce Ramuri de palmier si flori, Sa vad cum fata iti straluce, Privirea-ti sfanta, fara nori. Privesc cu drag Isuse, La cerul Tău senin, Aş vrea să vin la Tine, Să scap de-orice suspin. Astăzi eu Te chem în ajutor, Căci numai Tu poţi să mă vindeci Doamne, Cu braţul Tău biruitor. ”” (Marcu 2:17 ) „De ce nu vrei s-asculți chemarea. Zah, Cuvinte ne-mplinite - poezie: Domnul vieții a murit, Clopotele bat a jale, Din mormânt în răsărit Oare cine o să-L scoale. Dar cât de trist c-acestea toate, De Dumnezeu ne-a-nstrăinat. Fiind cel mai fenomenal eveniment petrecut pe Terra, am scris cu placere aceste versuri gandindu-ma la gloria Domnului si la puterea invierii Lui. Iar, Isus marea a trecut. Am cerut mult această libertate Și Domnu-n mila Sa ne-a dat. Doctorii îmi spun că mor dar eu am Vindecător. AȘTEPTĂM O VINDECARE. Paște (1592) Revenirea Domnului (275) Rugăciune (289) Slujire (2252) Trezire si veghere (9326) Zidire spirituala (7754) Index tematic poezii. Vindecarea unui slăbănog. Cantarile caintei (recita Traian Dorz) (60) Cantarile eterne (recita Traian Dorz) (116) Opere nemuritoare - 1 (recita Traian Dorz) (17) Poezii diverse (recita Traian Dorz) (39) Caută. Psalmii 4:1 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Index categorii de varsta, poezii, Tineri, pagina 1. Ne-am strâns comori pe-acest pământ Și ne-am legat inima de ele, Am risipit tot ce e sfânt Și-am rămas goi, fără putere. Darul ţi-l-a pus deoparte. %Trece Isus%. Am văzut-o în lucrare. Psalmii 4:1 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! A învierii lui Isus Hristos; El Însuși ce veți face-o să vă spună. E lumea zbuciumată, Nu-i pace pe pământ, Cu Tine vreau Isuse, În cerul Tău 3 Da, El nu* va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu** va dormita. O, vin de leagă a mea durere. Duminica Floriilor este o sărbătoare de familie, la fel ca şi Paştele. Poezie: Chei ale perseverenței creștine. O divină vindecare - George Buta. Vino, te așteaptă al Tău Domn Divin. Ziua de naștere. Să manifestăm și să creștem în milă. Şi zici căci toţi te-au părăsit Mai este har, mai luptă-n ce e bine. Psalmii 4:1 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Simt o speranţă-n suflet cum izvoare. Doamne Sfinte, mâna Ta m-atinge. Un an s-a mai sfârșit încă odată, din nou trecutul ți-e `naintea ta. Vindecarea poarta a Ta semnătură. Pentru cât te-am necăjit. . de Traian Dorz. 774 rezultate. Îţi aducem mulţumire, pentru harul minunat, Pentru jertfa de pe cruce, pentru Fiul întrupat, Îţi aducem mulţumire, pentru apă, pentru pâine, Pentru sarea din bucate, pentru azi şi pentru mâine, Îţi aducem mulţumire, Doamne Tată, pentru viaţă, Pentru Biblia-Cartea Sfântă, ce ne Resursa adaugata de simonasav in 04/11/2015. Dincolo de sarbatoare, Este pacea ce ne-o dai, Si asigurarea mare, Ca ajungem sus in Rai. de Alex și Andreea Deac Vindecare (29) Înmormântare (44) Mulțumire Index tematic cantece, Evanghelizare, pagina 1. ”. purtând pe umeri vina lumii-ntregi! Şi-acum noi alergăm prin zarea largă. Resurse inrudite. “Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Marioara Coman, fara album - poezie: De Florii Triumfator si falnic, Calare pe asin, Isus Slavitul rege Intra-n Ierusalim Multimea adunata Ii striga Osanale, Celui din vesnicie I-I aduceau urale Osana Fiul lui David! Slava celui care vine In a Domnului nume, Osana si Apr 21, 2013 · Află versuri şi poezii creştine de Florii, sărbătoarea şi ziua de duminică când prăznuim intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim. "Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Ai uitat pe Domnul și rodul iubirii. Index tematic poezii, Botez, pagina 1. Autor: Simion Felix Marţian | Album: poezii | Tematica: Diverse. Cântări de biruinţă să se ridice-n slavă. Psalmii 89:1 Voi cânta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta. 15) Rolul rugăciunii în vindecarea bolnavilor este covârşitor. O, treci, te rog, prin adunare, Cu mângâierile divine, Cu-al Tău balsam de vindecare, O, vino, Doamne, şi la mine! 3. de Florina Bonca. E adevărul ce bucură şi doare. 04. www. Ca trupu-mi, sufletul și duhul, și chiar și mintea, plănuia, Pe veci să roadă, să distrugă, s-omoare tot ce va putea. Odată născuţi, mergem toţi spre mormânt. Să vezi că e Bun și Mare. Mari şi minunate sunt făgăduinţele Domnului! El, zice: „N-am să te lovesc cu nici una din bolile cu care am lovit Egiptul (lumea). de Nichifor Nicu. Cu untdelemnul Tău cel sfât, Index tematic poezii, Cincizecime, pagina 1. 3. La crucea de la Golgota vei fi așteptat în dată, De Domnul Isus să îți dea viață, Să îți dea viață să poți să trăiești. Doar Harul Tău, m-a mântuit Am fost pierdut, dar m-a găsit Cu dragoste, m-a căutat Cu braț puternic, m-a dezlegat R1: Doar Harul Tău ne-a adus Mântuire, vindecare, prin Isus Doar Harul Tău ne-a adus În numele Lui Isus, Cuvinte de încurajare din partea lui Dumnezeu. Zicea Maica catre fiu: Spune, fiul meu iubit, Duminica unde-i fi? Caci, de patruzeci de zile. Căci vremea încă n-a sosit. Eu, zice Domnul, te voi păzi, te voi ocroti, Eu te voi acoperi cu penele Mele, Eu te voi ascunde sub aripile Mele, astfel ca nici un rău să nu se atingă de tine. 4. Strainul. Sep 14, 2022 · Ovidiu Liteanu, Numai Dumnezeu - poezie: Vindecare %Cel ce ne dă vindecare E aici în adunare% De vrei să fi sănătos Cheamă-L pe Isus Hristos Un cuvânt El de va spune De-aici te vei duce bine. Vine Medicul Divin. Resursa adaugata de Felix in 10/10/2013. Fiindcă atât de mult 10/06/2023. 1 Petru 1:17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; Revarsă binecuvântări de vindecare Să pui balsam pe rana, care doare. Ori întristări de-o clipă, sau adieri din Duhul sfânt. Bucuria şi veselia a luat locul durerii. De la homosexualitate la CHRISTOS. lui Dumnezeu şi lui Isus I-o dăm. ” (Iacov 5. "". „Când simți că nu Resursa adaugata de lboltasu in 08/02/2013. Navigare rapidă în articol: Poezii de Paște; Poezii cu iepurașul; 1. Noi ştim că numai după voia Ta. Pe altar la Dumnezeu. Acestea ofera un mijloc de a se ruga si de a-si exprima emotiile si gandurile fata de Dumnezeu. Marius Alexandru Poezii (Marius Alexandru) Adu iar pace, liniste si vindecare! lyrics: De am putea simti dincolo de durere, / La ura de-am putea raspunde cu i Deutsch English Español Français Hungarian Italiano Nederlands Polski Português (Brasil) Română Svenska Türkçe Ελληνικά Български Русский Српски Ce scurtă e viaţa. Nu va mai fi nici o zăbavă. 777. Un an cunoscut doar de Dumnezeu ce se edifică. 4 Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Și-acum porți în suflet gustul amăgirii. Trece Isus pe aici. Petrosani. E deajuns sa ai credinta ca Isus da biruinta, Crede nu te indoi Domnul te va izbavi. Nu te indoi ci crede Dumnezeul meu te vede, Poezii vechi culese, poezii, pagina 1. O rană mare, mirosindă și colcăind a putregai, Un cancer monstruos și negru se întindea cu negru-alai. Din nou la un sfârșit de an. Cine crede are vindecare Numele Isus e-un nume mare /: Nu e boală foarte grea Sa n-o poată vindeca Pentru cel ce crede-n Mâna Sa: / R: Vino frate cu-al tău greu Strigă azi la Dumnezeu Și-ți trimite ajutorul Său Nu mai fii descurajat Dumnezeu nu s-a schimbat Crede, și vei fii azi vindecat! 2. Ica Dragoi, albumul Ziua roadelor (multumirii), poezii, pagina 1. Dionisie Giuchici, fara album - cântec: 1. Poezii de Ion Vatamanu - toate Poeziile lui Ion Vatamanu - Poeziile, poeme : Parola? Creare album poezii : Poetul zilei: Constantin Nisipeanu (1907 - 1999) 13 Poezii: May 22, 2013 · Poezii crestine de Ionatan Pirosca si diverse articole; Povesti frumoase de fratii Grimm; Programe de editat poze; Retete culinare si sfaturi importante despre alimente; Sănătate fără doctori -articole diverse; Sanatate,retete,alimente si sfaturi diverse; Schimbarea e posibila. A dat binecuvântările iubiri îndurător. Când Cina-n cer se va serba. Aleluia, aleluia, Vreau sa cint neincetat, Teo Family, Doar Harul Tău / Isus M-ai Cuprins - cântec: 1. Un slăbănog în cale-I vine. Crucea Lui te va salva, Dacă o vei purta pe a ta! Dacă o vei purta în dată, Și vei ajunge la Golgota acasă. Și glasul Meu, atunci când strig? Suflet luat de valuri și lovit de stânci. Nu-ncetăm să-Ți dăm slujire. De la El avem credința. Lista articolelor din categoria Poezii Creştine. Și ce-i rău, El dă afară. Isus pe nori va apărea. Ce scurtă e viaţa şi e bine să ştim: Trăim pentru o vreme sub soare! Ştim când ne-am născut, nu ştim când murim, Să fim pregătiţi de plecare. Din nou un an se naște în viața mea și se ridică. Mihai Eminescu a fost un scriitor religios, care a crescut în religia creștin-ortodoxă și care a scris poezii despre Paște, poezii care sunt adevărate rugăciuni. Psalmii 4:1 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Mar 8, 2020 · Resursa adaugata de Alexandru_1991 in 08/03/2020. C-o rugă de mulțumire și spre Dumnezeu o îndreaptă, Că în fiecare zi ne-arată atâta bunăvoință. Rugăciunea şi vindecarea bolnavilor. Doamne, fii cu noi pe cale, fii cu noi neîncetat, Să ne fie anu’-acesta bun și binecuvântat! Te rugăm, condu-ne viața pe acest pământ străin. Trece Isus. De fericitul Dumnezeu. Prima rugaciune este adresata Mantuitorului nostru Iisus Hristos, a doua este adresata Maicii Domnului, a treia rugaciune este de asemenea o rugaciune foarte puternica pentru vindecare de boli adresata Sfantului Efem cel Noi, iar ultima este adresata Sfântului Cantari de biruinta. Doamne, Tu dai vindecare, Medicule bun și mare, Medic drag din paradis, Tu ești viu și nu ești vis. Jan 12, 2021 · Vindecare. resursecrestine. Mi-e sete de izvorul, Cu apa curgătoare, De pomul cu-a lui frunze, Ce aduce vindecare. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi. Oamenii L-au întâmpinat cu flori şi ramuri înverzite, întinzând în calea Sa chiar şi hainele lor. Hristos le-a apărut atunci în cale: „Vă bucurați, că-n veci am înviat!”. Aceste Versete biblice de încurajare sunt ca o lumină în întuneric, aducând speranță și putere în momentele dificile. 31 Versete biblice de încurajare. Comori nemuritoare vol IV (1) Cugetări nemuritoare (1) Din cele mai frumoase poezii (7) Eternele Poeme (14) fara album (164) Intai sa fim (1) Mărgăritare (1) Osana, osana (10) Prietenul tineretii mele (2) 1. Așteptăm o vindecare. De la El avem cuvântul. Sep 15, 2022 · Resursa adaugata de OvidiuLiteanu in 15/09/2022. Și făptura minunată, El ne-a-ntipărit ființa, Veșnic binecuvântată. Ci ducem lipsă de exemple, De oameni consacrați lui Dumnezeu. Psalmii 4:1 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Daniel Hozan, poezii, pagina 1. Index tematic poezii, Înmormântare, pagina 1. R. Urări de Anul Nou. Resursa adaugata de lboltasu in 24/03/2013. /: Doar Isus dă vindecare El mă pune pe picioare: /. În jurul Sau, cei doisprezece Discipoli care-L însoțeau, Știau că Domnul Vezi toate poeziile din albumul Poezii Crestine. Un cuvânt El de va spune de-aici te vei duce bine. 11. Și-ntristări prea multe, Să venim cu rugăciuni. Având sărbătorescul în priviri, În suflet foc şi-n voce pasiune, La Tine, Doamne, vin cu mulţumiri. Să strigăm cu lacrimi și suspine Mi-ai mai dat un an de viață! Florența Sărmășan | Cu fața spre Dumnezeu | Tematica: An nou. Resursa adaugata de Mihaelavarodi94 in 12/01/2021. gu ar xu ao rl gc de fx iy ch